Vis?

Unul din cele mai ciudate gânduri îmi trecu tocmai acum prin cap. Oare peștii visează? și dacă visează, oare coșmarurile lor se aseamănă cu cele ale oamenilor? Și ei oare au momente în care își pierd conștiiența într-un moment de rătăcire a minții lor în subconștient? Oare peștii au așa ceva - minte, conștiență, subconștient?

Zilele trecute mă plimbam pe străzile iubitului meu oraș, încercând să îmi alung din minte o serie întreagă de gânduri cenușii - nu neaparat negre, pentru că așa ceva m-ar îngenunchea pur și simplu - când în fața ochilor mei, se desfășura una din cele mai ciudate viziuni. În parc, pe malul râului, vedeam în fața mea ceea ce credeam eu a fi patru oameni fericiți. Privindu-i, un sentiment de înstrăinare și vitregie mă învălui de mă făcu a tremura din toate oasele din corp de parcă acel spasm incontrolabil avea să mă vindece de acest sentiment.

Ziua era pe terminate, umbra luminoasă a soarelui care apunea în spatele meu, le dădea celor din fața mea o lucire de foc, asemeni găleților pântecoase ce ies din furnale, clocotind a metal topit care îți ia ochii cât și viața, dacă nu ai grijă să te păstrezi departe de acel spectacol care te hipnotizează. 4 oameni. Părinâii și copii lor.

Credeam că pe la sfârșit de septembrie vremea își va reveni în simțuri, iar ploaia care mă răsfăța va reveni să îmi mângaie din nou creștetul spălându-mă de toate aceste gânduri cenușii. Dar, nu. Vremea se menținea în cârdășie cu soarele care arunca ziua întreagă săgeți înfierbântate către oamenii dedesubtul său. Familia care se plimba în fața mea semăna dubios de mult cu ceva ce mi se părea cunoscut. Și eu, prima dată mă gândeam, poate îi cunosc, poate i-am mai văzut ori fac parte din "crema" societății orașului meu, poate vecini de ai mei care i-am zărit de nenumarate ori, dar numele cărora îl uit mereu. Ei, bine nu. Uitându-mă cu atenție într-un moment în care tatăl lua unul din copii în brațe am constatat cu stupoare și am fost cuprins de o frică paralizantă...
Eram eu.
Erau copii mei.
Era soția mea.
Mă gândisem că am luat-o razna ori eram de fapt pe un pat de spital undeva la urgențe după un accident, dar vântul care începuse să bată în jurul meu îmi arăta clar că sunt viu, întreg și perfect conștient de ceea ce mi se întâmplă. Mă priveam cum la zece metri înaintea mea urcam scările cu un băiețel de vreo un an și jumătate, iar lângă mine soția ținea de mână o fetiță de o vârstă asemănătoare care făcea pași micuți care mie îmi păreau un efort imens pentru cineva atât de mic. Mâna micuță a fetiței se ridică în aer și un scâncet se auzi însoțind strigătul copilei care îl chema pe "tata" lângă ea, când "eu" trecusem la vreo 4 trepte înainte ei.

Poate era un vis, ori poate am luat-o pe cărările nebănuite ale minții mele, dar atunci celălalt eu se întoarse spre fetiță și o luase și pe ea în brațe. De departe mă priveam pe mine într-o oglindă care îmi arata ori viitorul, ori îmi juca o festă crudă. Privindu-mă îmi era frică ca celălalt eu să nu mă observe și să își dea seama că ceva nu e bine. Dar deja era prea târziu, căci nu celalalt eu mă privea sfredelitor cu niște ochi fierbinți, ci pe cine bănuiam eu a fi soția mea. Viitoarea mea soție.

Inima începu a-mi bate în piept cu o viteză care sigur avea sa îmi fie sfârșitul; respirația mi se accentua și deveni din ce în ce mai rapidă pe măsura ce ea se apropia de mine. Vroiam să fug de rup pământul, vroiam să mă fac mic și să dispar într-o clipită, dar nu mă puteam mișca, ori spune ceva - mă simțeam încătușat atât la mâini cât și la picioare, nefiind posibil să merg undeva. Ea se apropia tot mai mult de mine și pe măsura ce venea tot mai repede, mi-am închis ochii simțindu-i parfumul. Era același parfum pe care l-am simțit mai demult, departe de casă la o fată mai frumoasă decât oricare altă persoană pe care o cunosc. Prins în senzația de confort total cufundat în acel parfum, aveam mi se părea că peste pleoapele mele închise nenumărați sori își purtau calea. Deschizând ochii, auzeam cum capul meu rezemat de fereastra trenului se lovea ușor în mod repetat. În fața mea o fată citea cu ochii întredeschiși, un roman gros de dragoste. Mi se părea ciudată scena și in clipa aceea, atunci, mi-am uitat visul avut.